Barbatul care nu stinge lumina traieste o zi continua, stralucitoare, artificiala. El poarta pretutindeni cu el o lampa cu lumina intensa si alba, care eclipseaza insusi soarele. Nu lasa in jurul sau nici un colt intunecat, nu permite sa se formeze nici o umbra. Pentru ca e bine ca totul sa fie accesibil dintr-o privire scurta. In plus, ce nu se vede, nu exista. Ma priveste deci infrigurat, sa se asigure ca sunt acolo, intreaga, cu toate cele 10 degete de la maini si cele 10 degete de la picioare, cu alunita de la baza gatului si semnul din nastere, cu strungareata si buzele subtiri, cu umerii micuti si spatele drept, cu pielea alba si gambele frumos conturate…camera, caloriferul, laptopul, floarea din ghiveci, cartile din biblioteca, maruntisurile de pe mobile…Cand termina inventarierea, o ia de la capat… el, eu, cele 10 degete de la maini, cele 10 degete de la picioare, alunita de la baza gatului, semnul din nastere, strungareata, buzele subtiri, umerii micuti, spatele drept, pielea alba, gambele frumos conturate…trotuarul, masinile, magazinele de la parterul cladirilor, vitrinele intestate cu articole de lux… Si din nou… el, eu, cele 10 degete de la maini, cele 10 degete de la picioare, alunita de la baza gatului, semnul din nastere, strungareata, buzele subtiri, umerii micuti, spatele drept, pielea alba, gambele frumos conturate… curtea, visinii, balansoarul, masa si scaunele de plastic… Si din nou si din nou… Nu e nevoie de cuvinte, caci totul se vede facil, cunoasterea e neingradita si nemarginita.
Dar daca lumina becului vesnic, miraculoasa si revelatoare la inceput ar arde in timp, necrutatoare culorile, detaliile, gesturile, sunetele si in final, insasi retina-i insetata de a cuprinde in ea lumea, barbatul ar continua sa existe in intuneric. Eu, de asemenea. Orbirea i-ar reda vederea. Ar gasi mainile a fi noduroase, cu degete nu prea lungi, picioarele delicate, cu calcaie mici, imposibil de a le fi un pantof ca turnat, gatul fin neimpregnat de vreun parfum, semnul din nastere nevizibil, insa usor de dibuit intre cele doua gropite ale rinichilor. Ar gasi zambetul care descopera toti dintii, pielea sensibila, parul lung, greu, putin ondulat, genele lungi, jucause si surazatoare, umerii mandri, vocea tremuranda, gambele ferme. Ar gasi cu mult mai multe decat cele pe care le stia si cu mult mai putine decat cele ce pot fi stiute. Ar gasi ca orbirea i-a redat vederea, iar eu as putea in sfarsit stinge becul sub lumina caruia sunt doar o tipa stearsa, si palida, si trista.
Stefana 