Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2008

alstarkdecenucadesoareleAm descoperit cartea in cauza din intamplare. Un anticariat in aer liber. O zi simpla, fara griji. O lada de carti care nu mai trebuie nimanui, motiv pentru care se dau simbolic pentru 1RON. Un titlu dulcic. Copilul de pe coperta.

Reporter, scenarist si publicist, Alexandru Stark preia intrebari din sirul interminabil al intrebarilor copilariei si le intoarce copiilor. Inca o dovada a faptului ca raspunsurile tuturor intrebarilor noastre sunt in noi. Dincolo de asta, candoare, inocenta, cunoastere apriorica, batai de aripi si zgomot de pasi veseli de pui de om.

 

 

“-De ce ingheata apa?

-Ca sa se odihneasca!…”

 

“-De ce plang copiii foarte-foarte mici?

-Pentru ca nimeni nu intelege limba lor.

-Dar ei nu stiu sa vorbeasca…

-Ba da! Ei vorbesc cu ochiii.”

 

“-De ce curg raurile?

-Ca sa traiasca.”

 

“-Cum se face painea?

-Se amesteca ploaie cu pamant si soare.”

 

“-Ce sunt gazele?

-Picaturi cu inima.”

 

“-De ce cad frunzele?

-Pentru ca le cheama iarba.”

 

“-De ce rade lumea?

-Ca sa nu moara.”

 

“-De ce are omul umbra?

-Ca sa nu fie singur cand e singur.”

 

“-De ce scartaie pantofii?

-Pentru ca ii doare cand calci pe ei.

-Nu! Ei scartaie pentru ca cizmarul nu i-a facut cu sufletul.”

 

“-Unde se duce lumina?

-La oameni.

-Dar de unde vine noaptea?

-De la ziua.”

 

“-De ce e floarea-soarelui galbena?

-Floarea-soarelui este galbena pentru ca…a luat culoare de la soare.

-Si soarele nu se supara daca-i iei culoarea?

-De ce sa se supere daca se face pamantul frumos?”

 

“-Cum te joci tu?

-Eu ma joc cu prietenii de-a gradinita cu orar redus.

-Si ii iubesti mult pe prietenii tai?

-Nu mult, pentru ca n-am cand.”

 

“-De ce iti plac tie papusile?

-Pentru ca nu fac zgomot.”

 

“-Ce este o gradina zoologica?

-Acolo unde animalele se uita la oameni.”

 

                                                 De ce nu cade soarele?Alexandru Stark

Anunțuri

Read Full Post »

feature0005_06x1Nu pot dormi. Celulele mele isi schimba locurile intre ele, intr-un ciclu as putea spune jucaus, daca n-ar fi extenuant. Sunt un pliu si nu ma pot obisnui cu ideea. Sunt in echilibru instabil si eu sunt prima care nu stie la ce sa se mai astepte de la mine. Ieri pielea mi se intorsese pe dos si-mi experimenta cavitatea abdominala, in timp ce cateva organe interne respirau direct oxigenul si se gandeau serios la fotosinteza. Azi imi incalzesc neuronii cu un pulovar, caci imi stau pe spate, iar cutia craniana mi-e populata de papile gustative. Si gusta lumina, si gusta zgomotele non-papusilor care ma inconjoara si gusta si ceva paragrafe din cartile de scoala. Si viseaza la gustul cafelei, care imi spala azi tiroida si un os metacarpian. E o chestie extraordinara, daca ma gandesc ca un os metacarpian n-a cunoscut cafeaua decat daca s-a ars proprietarul sau cu licoarea amestecata cu ceva acid sulfuric, ca sa ajunga pana la os. Si ar fi o chestie extraordinara daca intr-una din zilele urmatoare voi avea plamanii pe talpa. Fie nu voi respira, fie nu voi merge. Eu pot. Dar ei pot? Ei pot. Dar eu pot? Pot sa nu ma mai vreau ordinara? Pot sa nu-mi vreau anatomia inapoi?

Read Full Post »

[29.10.2008] capitolul II

normalitate 2…intru pe strada Zorilor. Inaintez alaturi de cainii mei cu picioare pretioase. Brusc insa cercul se strange si 10-12 persoane se lipesc de mine si unele de altele intr-o imbratisare colectiva. Dar cat se poate mai rece. Imi continuu mersul si ei impreuna cu mine cu pasi mici si rapizi. Destul de penibil, ca un grup de pinguini. Numai ca e cald, si nu suntem pinguini, si nu ii cunosc. „Suntem aici pentru ca esti vesnic singura. Iata, nu mai esti singura.” Nu-l vad pe cel care a spus asta pentru ca e undeva in spatele meu, insa inainte sa diger cele spuse, o tipa care pare mai mica decat mine imi spune cu lehamite: „Sunt medic. Spune-mi ce te doare. Astazi trebuie sa te vindec.” Ma gandesc la toate cele ce ma dor si socot ca e mai simplu sa le numesc pe cele ce nu ma necajesc: „Oasele, plamanii si stomacul.” „Pentru oase miscare. Pentru plamani injumatatirea numarului de respiratii pe minut. Pentru stomac proteine animale.” Brusc, sleahta barbara, mi se dezvaluie antrenata si inarmata pana in dinti, caci o iau la goana, tarandu-ma si pe mine cu ei, si ma tin cu randul de nas, ca sa respir mai rar, si ma indoapa cu oase si carnea de pe ele. Si fugim, si ii tin si eu de nas, si ii indop si eu cu oase, fara carne, fiind ale mele… S-au risipit cu totii, dar eu continuu sa fug. Si fuga imi face rau. Si fug. Dar nu pot sa fug. Si fug. Si nu-mi place sa fug. Cat despre rau, nu am crezut niciodata ca voi gasi colacul de salvare intr-o institutie publica. Dar e chiar aici, dupa usa principala, si dupa usa de acces in aripa de vest, si dupa usa de serviciu….. Vomit o bluza de marinar, ghemotoace de par, o trecere de pietoni, zgura de furnal, botosei de copil, mere intregi, o forfecuta de manichiura, creioane colorate, canute de plastic. Plastic, la cat petrol au bagat in mine. Eh, ma adun fericita, cu tot cu pijamale si catei din toaleta si pornesc sa descopar cladirea si oamenii din ea. Intuiesc bine: oamenii. Este Arhiva Biografiilor. Toate camerele sunt pline de oameni si vietile lor, negru pe alb in sute si mii de volume. Aranjati in ordine alfabetica, pe ani si in functie de initiala tatalui. Intru la intamplare in mai multe incaperi si tot la intamplare deschid biografii. “Femeia aceasta s-a nascut in anul…si a locuit toata viata in localitatea…” “Tanarul acesta a murit de boala cumplita numita…” “Cele doua nu semanau deloc una cu alta, desi erau gemene:…era micuta si fasneata, iar …se aseza molcom in fotoliul din camera ei si privea pe geam toata ziua…” “El era un barbat inalt, oaches care atragea atentia tuturor..dar care din cauza bauturii…” “Iar fetita lor semana leit cu bunica sa faimoasa…toti erau la picioarele sale…” Inevitabil..Iata-ma. Sunt aici. Un volum destul de gros, ceea ce ma incanta. Ma strecor deci printre cele 2 persoane din stanga si din dreapta mea si deschid coperta cartonata. Trebuie sa fie o greseala!!! E o carte de botanica despre flori. Flori. Flori. Flori. Nici urma de… Ma sprijin deznadajduita de rafturile din spatele meu, de pe care se darama totul. In cadere, dintr-una dintre carti se rostogoleste o vaca. O vaca de-adevaratelea, cu coarne, uger si stomac cu 4 cavitati. “Hei…Florico! mi se adreseaza ea razand, nemultumitului i se ia darul.” Si infigandu-mi o copita in omoplati manca toate florile biografiei mele. Nici nu am incercat sa ma eliberez din stransoare, inutiliatatea gestului fiind evidenta pentru toti cei care ma cunosc. Multumita cu masa servita si fara sa o mai intereseze de fel persoana mea, animalul vorbitor ma elibereaza din stransoare si se aseaza alaturi pentru a-si desavarsi digestia. Speriata sa nu se intoarca dupa tulpinile pe care le-a lasat in urma, dar si furioasa, si neintelegand de ce mie (?), iau tomul cu florile decapitate si plec fara sa ma uit inapoi. Abia la cateva strazi distanta, ma opresc si ma asez direct pe asfaltul trotuarului, la umbra unei cladiri. Tocmai bine cat sa asist la…

Read Full Post »

[15.08.2008]

Se spune ca inainte de a veni pe lume, fiecare om isi alege crucea.

Un barbat se plangea lui Dumnezeu in fiecare zi de greutatea crucii sale, si se vaicarea ca-l parasesc puterile, si crucea-i devenise aproape nedreptate. Atunci Dumnezeul l-a luat in Cer sa-si aleaga alta cruce, mai usoara. Astfel, barbatul cantari in spate cruci. Grele, grele..pana cand gasi una pe care socotea ca o poate duce. „Aceasta este!” „..crucea pe care ai ales-o si data trecuta.”

Read Full Post »

sky_095-10241Mergem cu vreo 70 la ora..stau cu picioarele pe bord.. Afara, noaptea e cu adevarat neagra. Pe marginea drumului, paduri dese, negre si ele, si semne de circulatie: curba dubla prima la dreapta..

Undeva, intr-o manastire, avarul scoate din buzunar un pumn de bancnote si le atinge de icoanele sfinte..Oare s-or inmulti?..bolnavul nu poate sa planga..

Asta a fost ieri..

..azi simt ca ar trebui sa ies afara, sa ma bucur de frig, sa urc la Observator..acolo sa ma intind pe pamantul inghetat si sa ating cerul asa cum am facut-o de atatea ori inainte..E simplu!..pentru ca nu e nimic intre mine si cer. Poate de asta acolo nu ma doare singuratatea, nici linistea nu ma apasa..

Crezi c-ar fi trebuit sa-ti spun cine sunt? Nu m-am gandit nici o clipa la asta! Asa ca iti scriam fara sa ma gandesc la nimic. Pentru ca, de fapt, nu voiam sa-ti spun nimic. Voiam sa simt totul si sa-ti transmit si tie senzatia extraordinara de eliberare..stari si sentimente neslefuite, forme brute ale energiei ori poate chiar lipsa lor..

Tacerea ta ma doare…

Read Full Post »

[2.08.2008] Sunt o cutie

cutieSunt o cutie din lemn, din tabla, din carton, din piatra, din plastic ieftin, dintr-o combinatie a lor. Sunt o cutie grea cu nestemate incrustate. Sunt o cutie din lemn cu intarsii de sidef. Sunt o cutie inchisa. Cu un lacat, cu doua, cu o frumoasa incuietoare cu cheita pentru lanticul de la gat, cu o inchizatoare decorativa, cu nici o inchizatoare: doar cu capacul. Sunt un cufar din podul Sfintei Vineri, o cutie de bijuterii, un sicriu, un sipet al comorilor ascunse, o cutie pentru aparate electrocasnice, o lada pentru asternuturi de pat, o cutie de cadouri cu funda de matase, o cutie de pantofi, de chibrituri, de bomboane. Fara folosinta, doar o cutie, o cutie goala.

Read Full Post »

movGreieri. Canta greieri. In plin mijlocul Bucurestiului, tranzitat de smecherasi cu limuzine de cea mai noua generatie – cu o singura pedala, acceleratia si cu motoare de milioane si catralioane de cai putere, care fac la fel de mult zgomot ca masinile de gunoi ori cele care naclaiesc noaptea praful strans peste zi langa bordurile de proasta calitate ale administratiei trecute si viitoare, pe care cersetorii fumeaza banii castigati cu sudoarea fruntii pricinuita de domnisoare fitoase imbracate monocrom, care la prima ora a diminetii isi potrivesc pe suncute bluzita cu paiete si pantalonasii trei-sferturi din saten si se machiaza strident si isi incalta pantofiorii de lac..mov, pentru a merge la facultate, la care nu mai ajung, pentru ca bulevardul e tranzitat de smecherasi cu limuzine de cea mai noua generatie, care opresc doar la culoarea mov, in plin mijlocul acestui Bucuresti, sub geamul meu, care sub-geam e tranzitat de smecherasi si dincoace-de-care-geam ma aflu fara sa privesc vreodata dincolo-de-geam, ci doar ascultand.. si ghicind.. canta greieri.

Read Full Post »

Older Posts »