Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2009

Azi

Daca as fi murit o data in fiecare zi de cand m-am nascut, oare as sti azi cum se moare?

Daca azi ar fi o zi ploioasa, as sti cum sa mor pe ploaie? As sti sa mor in tacere? singura? iubind? de boli stupide? fara regrete? departe de acasa? in paturi de spital? rugandu-ma? lasand in urma durere? nelasand in urma nimic?

Daca de cand m-am nascut n-am murit decat intr-unele dintre zile (pe care apoi le-am uitat), chiar n-as sti azi cum se moare? Sunt rasetele ţărânei si sase scanduri. Si e vazduhul. E marea cu plansul ei, apoi mirosul de placenta.

Daca azi ar fi ziua, oare mi-as aminti ca doar intr-unele dintre zile se moare?

Anunțuri

Read Full Post »

Conceptie

Hai sa facem un copil.

Eu ii dau parul, ochii si vocea. Ce daca nu va sti canta? Tu ii dai nasul, si fruntea, si buzele. Eu ii dau urechile. Tu ii dai conformatia fetei. Va fi fata si vei dori sa semene cu mine. Va avea umerii, si pieptul, si oasele mele mici. Tu sa-i dai insa degetele lungi si neastamparul tau. Eu ii dau credinta si neclintirea mea. Tu puterea si carisma. Eu ii dau pasii de dans, numarul meu la pantof si glezna delicata. Tu ii dai curajul, impertinenta si rotunjimea gambelor. Eu ii dau culorile si prospetimea. Tu da-i pielea si bronzul. In fine, eu ii dau putin din nebunia mea, tu putin din a ta, cat sa aiba din ce sa o creasca pe a ei.

 

Bun. Acum fa-i o copie xerox si expediaz-o Berzei cu mentiunea ca acesta e primul copil.

Read Full Post »

eu [mie imi mi]

Sa pictez

Sa scriu tot ce nu spun

Sa rad din tot sufletul in fiecare zi

Sa iubesc oamenii

Sa iubesc pilaful, caldura excesiva si mirosul de lavanda

Sa plantez un copac

Sa ma imbrac in toate culorile si pe rand in fiecare culoare

Sa invat germana

Sa scriu un cantec

Sa citesc cartile alea multe

Sa fiu mare macar o data pe saptamana

 

Sa pictati si voi cu mine

Sa cititi ce scriu

Sa-mi aduceti aminte sa rad, daca uit

Sa ma invatati sa iubesc, ca sa iubim cu totii

Sa-mi tot repetati ca e bine sa le-ncerci pe toate

Sa-mi indicati voi locul

Sa-mi spuneti care ma prinde cel mai bine

Sa o invatati voi, daca eu nu voi putea

Sa compuneti muzica pentru el

Sa-mi cititi si voi din ele

Sa-mi puneti saptamanal in camera un vas cu nisip amestecat cu sare si un vas cu gheare de pescarus. Eu am sa joc rolul valurilor.

 

(lista ramane deschisa)

Read Full Post »

Sfasii peretii astia de hartie. Sfasii si oamenii de hartie. Si intreg orasul de hartie. Hartia sa-si aminteasca copacii si sa se intoarca printre ei.

Eu sa-mi amintesc oamenii. Eu sa ma caut printre ei. Nu sunt printre copii. Nu sunt printre barbati. Nu sunt printre femei.

Bat vanturi uscate si se descopera strazi inguste si pustii. Ma consemnez eu singura alaturi de ele, ducand deasupra capului un reflector care sa ma faca vizibila. Prin lumina. Prin ciudatenie. Prin comic. Sunt un punct cu lumina. Un punct scund, agitat si grabit. Totul e sa-mi amintesc casele, pentru a nu parasi cetatea inainte de vreme.

 

Read Full Post »